La fel ca în fiecare an, Muntenia Hospital se alătură campaniei mondiale de prevenție a cancerului de sân, într-o inițiativă susținută anual în luna Octombrie de către Organizația Mondială a Sănătății.
Din păcate însă, cancerul nu ține cont de calendar. De aceea, preocuparea Spitalului Muntenia nu se oprește aici, ci este una permanentă, care acoperă durata întregului an. Spitalul vine în întâmpinarea pacientelor oferindu-le reduceri pe durata întregului an la pachetele de prevenție a cancerului de sân, ce includ analizele si investigațiile necesare astfel încât pacienta să se simtă confortabil, să știe ce are de făcut și să își creeze obiceiul sănătos de a se prezenta la controlul anual de prevenție a cancerului de sân.
Cu toate că astăzi maladia este vindecabilă în marea majoritate a cazurilor atunci când este depistată în faze incipiente, din nefericire statisticile mondiale ne arată că boala rămâne una din cauzele cele mai frecvente ale mortalității la femei. Mai mult, se constată că, an de an, incidența acestei maladii crește, studiile arătând că în curând 1 din 8 femei va dezvolta pe parcursul vieții o tumoră mamară malignă.
În acest tablou sumbru, România ocupă, din păcate, nedoritul loc întâi din Europa în statistica deceselor survenite în urma cancerului de sân. Situația are la origine faptul că femeile din țara noastră amână sistematic investigațiile preventive, până când este prea târziu. Iată de ce orice femeie, indiferent de starea de sănătate, ar trebui să acorde o atenție periodică și constantă măsurilor de prevenție a cancerului de sân. Aceste măsuri constau în efectuarea unui control medical de specialitate anual, care include la femeile sub 40 de ani și o ecografie de sân, iar la femeile peste 40 de ani o mamografie.
Medicii Muntenia Hospital pun în practică o abordare interdisciplinară, bazată pe asocierea între chirurgie și radiologie, ce permite depistarea cât mai timpurie a afecțiunilor oncologice ale sânului. Astfel, echipa chirurgicală este formată din dr. Bogdan Azamfire, medic primar chirurgie generală, și dr. Silvia Stângă, medic specialist chirurgie generală, în timp ce dr. Eugenia Dincă, medic primar radiologie și imagistică, și dr. Monica Stan, medic primar radiologie și imagistică, asigură componenta de radiologie.
"Din păcate," ne spune dr. Bogdan Azamfire, "în cele peste 3000 intervenții chirurgicale oncologice pe care le-am efectuat la nivelul sânului, mult prea multe cazuri ajung la noi în stadii avansate. De aceea, munca noastră, a tuturor, inclusiv cea a chirurgilor, trebuie să fie permanentă și susținută nu doar pentru tratare, ci și în direcția prevenției. La fel ca și în cazul altor boli, depistat în faze incipiente, cancerul de sân îl putem vindeca, salvând nu doar viața, ci și calitatea vieții pacientei."
Pe lângă echipa medicală de excepție, Muntenia Hospital dispune și de toate dotările necesare pentru prevenția cancerului de sân, respectiv ecografie mamară, sonoelastografie, RMN de sân și examen computer tomografie.
În încheiere, Dan Constantinescu, directorul general al Muntenia Hospital, ne asigură că pacienții sunt în mâini bune: "Ne-am asumat în ultimul an, pe lângă tratamente, și misiunea de a deveni cunoscuți în regiune ca un centru ce militează pentru prevenție, în zona mai multor boli grave, cum e cancerul la sân despre care vorbim în această lună. Avem medici, avem dotări, vrem să-i facem pe oameni conștienți că prevenția crește calitatea vieții, și le scade în același timp costurile cu propria sănătate."