Fiecare strop de sange este un strop de viata! Si cine poate sti asta mai bine decat cei care lucreaza intr-un spital. Cu indemnul "DONEZ O DATA – SALVEZ 4 VIETI!", MUNTENIA HOSPITAL organizeaza o noua campanie de donare de sange in ziua de luni, 8 aprilie 2019, intre orele 8:00 - 13:00, la sediul spitalului.
Alaturi de personalul medical, prietenii MUNTENIA HOSPITAL sunt asteptati din nou printre donatori, inscrierea pe liste putand fi efectuata la Call Center 0248-948 si la Receptia spitalului.
Donarea va avea loc in conditii de siguranta si confort, in sectia de hematologie a modernului spital din Pitesti, MUNTENIA HOSPITAL. La fel ca si in cazul campaniilor de donare sange desfasurate in trecut, evenimentul beneficiaza de sustinerea Centrului de Transfuzie Sanguina Arges. Medicii si personalul Centrului de Tranfuzii vor efectua operatiunile de recoltare a sangelui, in timp ce asistentii medicali ai Muntenia Hospital se vor ocupa de informare, pre-consultul initial si completarea chestionarelor de selectie.
Nu este nevoie sa fii medic pentru a salva vieti! Sangele donat de o persoana poate ajuta alte patru vieti aflate azi in nevoie. Anual, transfuziile de sange salveaza milioane de vieti, in situatii dificile in care ne putem regasi fie noi, fie cei dragi noua: victima a unui accident de circulatie, mama care trece printr-o nastere dificila, copil aflat in chimioterapie, nou-nascut prematur sau varstnic suferind de anemie.
Ca intotdeauna, ne asteptam ca pitestenii cu suflet mare sa ne fie din nou alaturi in incercarea de a salva cat mai multe vieti, donand sange sau ajutandu-ne sa promovam aceasta campanie.
Beneficiile oferite donatorilor de sange si conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca pot fi consultate aici .